Art. 257: Definiţia redevenţei

Art. 7 - Definiții generale (Codul Fiscal); Art. 114 - Venituri din drepturi de proprietate intelectuală (Codul Fiscal); Art. 155 - Impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți (Codul Fiscal); Art. 230 - Tratatele de evitare a dublei impuneri (Codul Fiscal); Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe; Codul Civil, Art. 1272 - Conținutul contractului; Codul Civil, Art. 1385 - Contractul de licență

Articolul 257 din Codul Fiscal oferă o definiție esențială a termenului 'redevențe' în scopuri fiscale, crucială pentru calificarea veniturilor și aplicarea regimului fiscal corespunzător. Această definiție este largă, cuprinzând două categorii principale de plăți: 1) cele pentru folosirea sau concesionarea drepturilor de proprietate intelectuală (drepturi de autor, brevete, mărci, desene, modele, know-how, formule secrete etc.) și 2) cele pentru folosirea sau dreptul de folosire a echipamentelor industriale, comerciale sau științifice. Importanța acestei definiții rezidă în faptul că ea determină, în contextul impozitului pe profit și al impozitului pe venit, aplicabilitatea unor reguli specifice de impozitare, inclusiv a reținerilor la sursă în cazul plăților către nerezidenți. Definirea redevențelor în legislația internă este adesea aliniată cu prevederile Convenției Model OECD de evitare a dublei impuneri, facilitând astfel aplicarea tratatelor internaționale și evitarea calificărilor contradictorii ale veniturilor în tranzacțiile transfrontaliere. Doctrina subliniază necesitatea unei analize atente a substanței economice a tranzacției, nu doar a formei juridice, pentru a distinge redevențele de alte tipuri de venituri, cum ar fi cele din servicii.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.