(1)Veniturile din premii cuprind veniturile din concursuri, altele decât cele prevăzute la art. 62, sumele primite ca urmare a participării la Loteria bonurilor fiscale, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 166/2015, precum şi din promovarea produselor/serviciilor ca urmare a practicilor comerciale.

(2)Nu sunt venituri impozabile următoarele:

a)materialele publicitare, pliantele, mostrele, punctele bonus acordate cu scopul stimulării vânzărilor;

b)reducerile comerciale de preţ acordate persoanelor fizice, altele decât cele acordate contribuabililor care obţin venituri pentru care se aplică regulile de la capitolul III - Venituri din salarii şi asimilate salariilor.

(3)Veniturile din jocuri de noroc cuprind toate sumele încasate, bunurile şi serviciile primite, ca urmare a participării la jocuri de noroc, indiferent de denumirea venitului sau de forma în care se acordă, inclusiv cele de tip jack-pot, definite conform normelor metodologice.