Art. 99: Sarcina probei

Art. 4 - Legalitatea procesului penal; Art. 5 - Prezumția de nevinovăție; Art. 8 - Aflarea adevărului; Art. 10 - Dreptul la un proces echitabil; Art. 100 - Obiectul probațiunii și mijloacele de probă; Art. 102 - Loialitatea administrării probelor; Art. 103 - Excluderea probelor obținute nelegal; Art. 289 - Acțiunea civilă în procesul penal; Art. 345 - Soluționarea acțiunii civile

Articolul 99 din Codul de Procedură Penală consacră unul dintre principiile fundamentale ale procesului penal român, și anume principiul sarcinii probei (onus probandi). În acțiunea penală, sarcina principală de a dovedi vinovăția revine, în mod esențial, procurorului, reflectând rolul activ al statului în aflarea adevărului și realizarea justiției. Prin contrast, în acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal, sarcina probei incumbă părții civile, cu excepția situațiilor în care procurorul exercită acțiunea în numele persoanei vătămate lipsite sau cu capacitate de exercițiu restrânsă. Un aspect cardinal al acestui articol este reafirmarea prezumției de nevinovăție, un pilon al dreptului la un proces echitabil. Suspectul sau inculpatul nu este obligat să își dovedească nevinovăția și beneficiază de dreptul fundamental de a nu contribui la propria acuzare (nemo tenetur se ipsum accusare), element cheie al dreptului la tăcere și al dreptului la apărare. Aceasta presupune că acuzația trebuie să fie probată dincolo de orice îndoială rezonabilă de către organele de urmărire penală și instanță. În fine, articolul subliniază dreptul egal al tuturor participanților la procesul penal (persoana vătămată, suspect, părți) de a propune administrarea de probe, ceea ce contribuie la caracterul contradictoriu al procedurii și la asigurarea unui echilibru între interesele părților.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.