(1)Procurorul care efectuează sau supraveghează

urmărirea penală poate cere Înaltei Curţi de Casaţie

şi Justiţie să desemneze o altă curte de apel decât cea

căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă

instanţă, care să fie sesizată în cazul în care se va emite

rechizitoriul.

(2)Procurorul care efectuează sau supraveghează

urmărirea penală poate cere curţii de apel competente să

desemneze un alt tribunal sau, după caz, o altă judecătorie

decât cea căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în

primă instanţă, care să fie sesizate în cazul în care se va

emite rechizitoriul.

(3)Dispoziţiile art. 71 se aplică în mod

corespunzător.

(4)Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau

curtea de apel competentă soluţionează cererea în camera de

consiliu, în termen de 15 zile.

(5)Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau

curtea de apel competentă dispune, prin încheiere motivată, fie

respingerea cererii, fie admiterea cererii şi desemnarea unei

instanţe egale în grad cu cea căreia i-ar reveni competenţa

să judece cauza în primă instanţă, care să fie

sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul.

(6)Încheierea prin care Înalta Curte de Casaţie

şi Justiţie sau curtea de apel competentă soluţionează

cererea nu este supusă niciunei căi de atac.

(7)În cazul respingerii cererii de desemnare a altei

instanţe pentru judecarea cauzei formulate, în aceeaşi cauză nu

mai poate fi formulată o nouă cerere pentru aceleaşi motive.

CAPITOLUL III:Subiecţii procesuali

principali şi drepturile acestora