(1)

Persoana care a

fost condamnată definitiv, indiferent dacă pedeapsa aplicată sau

măsura educativă privativă de libertate a fost sau nu pusă

în executare, are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite în

cazul în care, în urma rejudecării cauzei, după anularea sau

desfiinţarea hotărârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent

descoperit care dovedeşte că s-a produs o eroare judiciară, s-a

pronunţat o hotărâre definitivă de achitare.

*) Legea aplicabilă dreptului

la repararea pagubei de către stat ca urmare a unei hotărâri de

achitare ulterioare hotărârii definitive de condamnare este cea în vigoare

la momentul rămânerii definitive a hotărârii de achitare, stabilit

după regulile prevăzute de art. 416-417 din Codul de procedură

penală din 1968, respectiv art. 551 şi 552 din Codul de

procedură penală din 2010.

(2)Dispoziţiile alin. (1) se

aplică şi în cazul redeschiderii procesului penal cu privire la

condamnatul judecat în lipsă, dacă după rejudecare s-a

pronunţat o hotărâre definitivă de achitare.

(3)Persoana prevăzută la

alin. (1) şi persoana prevăzută la alin. (2) nu vor fi

îndreptăţite să ceară repararea de către stat a

pagubei suferite dacă, prin declaraţii mincinoase ori în orice alt

fel, au determinat condamnarea, în afara cazurilor în care au fost obligate

să procedeze astfel.

(4)Nu este

îndreptăţită la repararea pagubei nici persoana condamnată

căreia îi este imputabilă în tot sau în parte nedescoperirea în timp

util a faptului necunoscut sau recent descoperit.