(1)

Cererea de reabilitare se respinge pentru neîndeplinirea

condiţiilor de formă şi fond în următoarele cazuri:

a)a fost

introdusă înainte de termenul legal;

b)lipseşte

menţiunea prevăzută la art. 530 alin. (3) lit. a) şi

petiţionarul nu s-a prezentat la termenul de înfăţişare;

c)lipseşte

vreuna dintre menţiunile prevăzute la art. 530 alin. (3) lit. b)-e)

şi petiţionarul nu a completat cererea la termenul de

înfăţişare şi nici la termenul ce i s-a acordat în vederea

completării.

(2)În cazul prevăzut la alin.

(1) lit. a), cererea poate fi repetată după împlinirea termenului

legal, iar în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c), oricând.

(3)În cazul prescripţiei

executării pedepsei, nu poate depune cerere de reabilitare persoana

prevăzută la art. 530 alin. (1), dacă lipsa executării este

imputabilă persoanei condamnate.

(4)Cererea de reabilitare în privinţa căreia

rezultă că nu priveşte o persoană condamnată

determinată, precum şi cererea formulată în numele unei persoane

condamnate, fără mandat din partea acesteia, dat în condiţiile

legii, sunt inadmisibile.