(1)Când două sau mai multe

instanţe se recunosc competente a judeca aceeaşi cauză ori

îşi declină competenţa reciproc, conflictul pozitiv sau negativ

de competenţă se soluţionează de instanţa ierarhic

superioară comună.

(2)Instanţa ierarhic

superioară comună este sesizată, în caz de conflict pozitiv, de

către instanţa care s-a declarat cea din urmă competentă,

iar în caz de conflict negativ, de către instanţa care şi-a

declinat cea din urmă competenţa.

(3)Sesizarea instanţei ierarhic

superioare comune se poate face şi de procuror sau de părţi.

(4)Până la soluţionarea

conflictului pozitiv de competenţă, judecata se suspendă.

(5)Instanţa care şi-a

declinat competenţa ori care s-a declarat competentă cea din

urmă ia măsurile şi efectuează actele ce reclamă

urgenţă.

(6)Instanţa ierarhic

superioară comună se pronunţă asupra conflictului de

competenţă, de urgenţă, prin încheiere care nu este

supusă niciunei căi de atac.

(7)Când instanţa sesizată

cu soluţionarea conflictului de competenţă constată că

acea cauză este de competenţa altei instanţe decât cele între

care a intervenit conflictul şi faţă de care nu este

instanţă superioară comună, trimite dosarul instanţei

superioare comune.

(8)Instanţa căreia i s-a

trimis cauza prin hotărârea de stabilire a competenţei nu se mai

poate declara necompetentă, cu excepţia situaţiilor în care apar

elemente noi care atrag competenţa altor instanţe.

(9)Instanţa căreia i s-a

trimis cauza aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 50

alin. (2) şi (3).