Art. 505: Persoanele chemate la organul de urmărire penală
(1)Când suspectul ori inculpatul este minor, la orice
ascultare sau confruntare a acestuia organul de urmărire penală
dispune citarea părinţilor ori, după caz, a tutorelui,
curatorului sau a persoanei în îngrijirea ori supravegherea căreia se
află temporar minorul, precum şi a direcţiei generale de
asistenţă socială şi protecţie a copilului din
localitatea unde se desfăşoară audierea.
(1
1
)La efectuarea oricărui alt act de
urmărire penală la care este citat suspectul sau inculpatul minor se
citează părinţii sau, după caz, tutorele, curatorul ori
persoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se află temporar
minorul, dacă organul judiciar consideră că prezenţa
acestora este în interesul superior al minorului şi nu este de natură
să aducă atingere bunei desfăşurări a procesului
penal.
(1
2
)Dacă părinţii sau, după
caz, tutorele, curatorul ori persoana în îngrijirea sau supravegherea
căreia se află temporar minorul nu au putut fi găsiţi ori
prezenţa acestora ar afecta interesul superior al minorului sau
desfăşurarea procesului penal, citarea se va face către un alt
adult care este desemnat de minor şi acceptat în această calitate de
organul judiciar.
(1
3
)În cazul în care minorul nu desemnează
un alt adult potrivit alin. (1
2
) sau adultul desemnat nu este
acceptat de organul judiciar, citarea se va face către o altă
persoană aleasă de organul judiciar, ţinând seama de interesul
superior al minorului.
(1
4
)În cazul în care circumstanţele
prevăzute la alin. (1
2
) sau (1
3
) încetează,
citarea se va face potrivit alin. (1
1
).
(2)[textul din Art. 505, alin. (2)
din partea 2, titlul IV, capitolul III a fost abrogat la 24-iun-2018 de
Actul din Decizia 102/2018
]
(3)Neprezentarea persoanelor legal
citate la ascultarea sau confruntarea minorului nu împiedică efectuarea
acestor acte.
Articole Conexe / Referințe
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriNotă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol