Art. 50: Declinarea de competenţă
📅 Articol actualizat la zi: Ianuarie 2026
(1)Instanţa care îşi
declină competenţa trimite, de îndată, dosarul instanţei de
judecată desemnate ca fiind competentă prin hotărârea de
declinare.
(2)Dacă declinarea a fost
determinată de competenţa materială sau după calitatea
persoanei, instanţa căreia i s-a trimis cauza poate menţine,
motivat, probele administrate, actele îndeplinite şi măsurile dispuse
de instanţa care şi-a declinat competenţa.
(3)În cazul declinării pentru
necompetenţă teritorială, probele administrate, actele
îndeplinite şi măsurile dispuse se menţin.
(4)Hotărârea de declinare a
competenţei nu este supusă căilor de atac.
Articole Conexe / Referințe
Art. 34 - Competenţa materială a judecătoriei; Art. 35 - Competenţa materială a tribunalului; Art. 36 - Competenţa materială a curţii de apel; Art. 37 - Competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; Art. 38 - Competenţa după calitatea persoanei; Art. 39 - Competenţa teritorială; Art. 40 - Competenţa teritorială în caz de reunire; Art. 41 - Competenţa teritorială subsidiară; Art. 42 - Competenţa de atribuire; Art. 51 - Conflictul de competenţă; Art. 52 - Soluţionarea conflictului de competenţă
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriArticolul 50 din Codul de Procedură Penală reglementează efectele juridice ale hotărârii de declinare a competenței, punând accent pe celeritatea și eficiența procesului penal. Odată ce o instanță își declină competența, dosarul este trimis de îndată instanței considerate competente. Diferențiat, textul legal stabilește regimul juridic al actelor îndeplinite, probelor administrate și măsurilor dispuse de către instanța necompetentă, în funcție de natura necompetenței. Astfel, în cazul necompetenței materiale sau după calitatea persoanei, instanța căreia i-a fost trimisă cauza are o libertate de apreciere, putând menține motivat aceste acte, probe și măsuri. Această posibilitate subliniază principiul valorificării actelor procesuale valabile, chiar dacă emana de la o instanță necompetentă material sau personal. În schimb, atunci când necompetența este de natură teritorială, actele, probele și măsurile dispuse de instanța care și-a declinat competența se mențin de plin drept, fără posibilitatea de a fi infirmate de instanța competentă. Această distincție se justifică prin faptul că necompetența teritorială nu afectează de regulă valabilitatea intrinsecă a actelor de procedură. Un aspect fundamental al acestui articol este caracterul definitiv al hotărârii de declinare a competenței, care nu este supusă căilor de atac. Această soluție legislativă asigură stabilitatea și rapiditatea soluționării problemelor de competență, prevenind tergiversarea judecării cauzei penale.
Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol