Dacă, în cursul judecăţii, un complet de
judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al
curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei
în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune
de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a
cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau
printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs
în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o
hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de
drept cu care a fost sesizată.
Doctrină și ExplicațiiExplicații și Interpretări Articolul 475 din Codul de Procedură Penală reglementează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, un mecanism esențial de unificare preventivă a practicii judiciare. Această dispoziție permite instanțelor de judecată (ÎCCJ, curți de apel, tribunale), învestite cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, să solicite ÎCCJ o rezolvare de principiu asupra unei chestiuni de drept. Rolul său este de a preîntâmpina apariția unei jurisprudențe neunificate la nivel național, spre deosebire de recursul în interesul legii, care intervine pentru a remedia o practică deja neunificată. Condițiile esențiale pentru o astfel de sesizare, așa cum rezultă din textul articolului și sunt detaliate în Art. 476 CPP, includ: existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, absența unei statuări anterioare a ÎCCJ printr-o hotărâre prealabilă sau recurs în interesul legii pe aceeași chestiune, și ca problema să nu facă deja obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. Hotărârea pronunțată de ÎCCJ în urma acestei sesizări este obligatorie pentru instanțele care soluționează cauza.
Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.