(1)Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea

unitară a legii de către toate instanţele

judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea

ministrului justiţiei, colegiul de conducere al Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie sau colegiile de conducere ale curţilor

de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se

pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit

de instanţele judecătoreşti.

(2)Cererea trebuie să

cuprindă soluţiile diferite date problemei de drept şi motivarea

acestora, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a Înaltei

Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Curţii Europene a

Drepturilor Omului sau, după caz, a Curţii de Justiţie a Uniunii

Europene, opiniile exprimate în doctrină relevante în domeniu, precum

şi soluţia ce se propune a fi pronunţată în recursul în

interesul legii.

(3)Cererea de recurs în interesul

legii trebuie să fie însoţită, sub sancţiunea respingerii

ca inadmisibilă, de copii ale hotărârilor judecătoreşti

definitive din care rezultă că problemele de drept care formează

obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit de

instanţele judecătoreşti.