(1)Judecarea apelului se face cu

citarea părţilor şi a persoanei vătămate.

(2)Judecarea apelului nu poate avea

loc decât în prezenţa inculpatului, când acesta se află în stare de

deţinere.

(3)Participarea procurorului la

judecarea apelului este obligatorie.

(4)Instanţa de apel

procedează la ascultarea inculpatului, când aceasta este posibilă,

potrivit regulilor de la judecata în fond.

(5)Instanţa de apel poate

readministra probele administrate la prima instanţă şi poate

administra probe noi, în condiţiile art. 100.

(6)Când apelul este în stare de

judecată, preşedintele completului dă cuvântul apelantului, apoi

intimatului şi pe urmă procurorului. Dacă între apelurile

declarate se află şi apelul procurorului, primul cuvânt îl are

acesta.

(7)Procurorul şi

părţile au dreptul la replică cu privire la chestiunile noi

ivite cu ocazia dezbaterilor. Inculpatului i se acordă ultimul cuvânt.

(8)Instanţa verifică

hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din

dosarul cauzei, precum şi a oricăror probe administrate în faţa

instanţei de apel.

(9)În vederea soluţionării

apelului, instanţa, motivat, poate da o nouă apreciere probelor.

(10)Instanţa se

pronunţă asupra tuturor motivelor de apel invocate.

(11)La judecarea apelului se

aplică regulile de la judecata în fond, în măsura în care în

prezentul titlu nu există dispoziţii contrare.

(12)Apelul împotriva încheierilor care, potrivit legii, pot

fi atacate separat se judecă în camera de consiliu fără

prezenţa părţilor, care pot depune concluzii scrise, cu

excepţia cazurilor în care legea dispune altfel ori a celor în care

instanţa apreciază că este necesară judecata în

şedinţă publică.