Art. 419: Efectul extensiv al apelului

Art. 409 - Obiectul apelului; Art. 410 - Părțile care pot declara apel; Art. 417 - Efectul devolutiv al apelului; Art. 418 - Efectul suspensiv al apelului; Art. 420 - Efectul neagravării situației în propria cale de atac; Art. 421 - Efectul extinderii judecății în apel la alte fapte sau persoane; Art. 424 - Soluțiile instanței de apel

Articolul 419 din Codul de Procedură Penală reglementează efectul extensiv al apelului, un principiu fundamental al căilor ordinare de atac în procesul penal român. Acest efect permite instanței de apel să examineze și să soluționeze cauza nu doar în raport cu părțile care au declarat apel, ci și cu privire la părțile care nu au exercitat această cale de atac sau la care apelul nu se referă în mod direct. Scopul principal al efectului extensiv este de a asigura o soluționare unitară și coerentă a cauzei penale, evitând pronunțarea unor hotărâri contradictorii pentru participanții la aceeași faptă sau situație juridică. Cu toate acestea, aplicarea efectului extensiv este strict limitată de principiul 'non reformatio in peius', conform căruia instanța de apel nu poate crea o situație mai grea părților care nu au declarat apel. Această garanție procedurală protejează drepturile acestor părți, asigurându-se că pasivitatea lor procesuală nu le va fi prejudiciabilă. Extinderea judecății operează de drept, fără a fi necesară o cerere expresă în acest sens, ori de câte ori există o legătură indisolubilă între situația juridică a apelantului și cea a părții neapelante.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.