Art. 415: Retragerea apelului
(1)Până la închiderea
dezbaterilor la instanţa de apel, persoana vătămată şi
oricare dintre părţi îşi pot retrage apelul declarat. Retragerea
trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar
special, iar dacă partea se află în stare de deţinere, printr-o
declaraţie atestată sau consemnată într-un proces-verbal de
către administraţia locului de deţinere. Declaraţia de
retragere se poate face fie la instanţa a cărei hotărâre a fost
atacată, fie la instanţa de apel.
(2)Reprezentanţii legali pot
retrage apelul, cu respectarea, în ceea ce priveşte latura civilă, a
condiţiilor prevăzute de legea civilă. Inculpatul minor nu poate
retrage apelul declarat personal sau de reprezentantul său legal.
(3)Apelul declarat de procuror poate
fi retras de procurorul ierarhic superior.
(4)Apelul declarat de procuror
şi retras poate fi însuşit de partea în favoarea căreia a fost
declarat.
Articole Conexe / Referințe
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriNotă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol