(1)

Apelul se

declară prin cerere scrisă, care trebuie să conţină

următoarele:

a)numărul dosarului, data şi numărul

sentinţei sau încheierii atacate;

b)denumirea instanţei care a pronunţat

hotărârea atacată;

c)numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea

şi domiciliul, reşedinţa sau locuinţa, precum şi

semnătura persoanei care declară apelul.

(2)Pentru persoana care nu poate să semneze, cererea

va fi atestată de un grefier de la instanţa a cărei

hotărâre se atacă sau de avocat.

(3)Cererea de apel nesemnată ori neatestată poate

fi confirmată în instanţă de parte ori de reprezentantul ei la

primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită.

(4)Apelul se motivează în scris, arătându-se

motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază.