Art. 408: Hotărârile supuse apelului

Art. 396 - Soluțiile instanței de judecată; Art. 399 - Căile de atac; Art. 409 - Termenul de apel; Art. 410 - Declararea apelului; Art. 411 - Motivele de apel; Art. 412 - Efectul devolutiv al apelului; Art. 413 - Efectul suspensiv al apelului; Art. 424 - Hotărârile supuse contestației; Art. 426 - Hotărârile supuse recursului în casație

Articolul 408 din Codul de Procedură Penală reglementează sfera hotărârilor judecătorești susceptibile de a fi atacate cu apel, stabilind principiile generale în materie. Alineatul (1) consacră regula generală a apelabilității sentințelor, subliniind că acestea pot fi atacate cu apel, cu excepția situațiilor în care legea prevede în mod expres contrariul (ex: sentințe pronunțate în anumite proceduri speciale sau pentru infracțiuni de gravitate redusă). Alineatul (2) introduce regula apelării încheierilor, stipulând că acestea pot fi atacate cu apel doar odată cu sentința finală. Această soluție are ca scop evitarea fragmentării procesului penal și a tergiversărilor, prin concentrarea căilor de atac. Excepția de la această regulă o constituie încheierile care, prin natura lor sau prin efectele produse, pot fi atacate separat cu apel, conform unor dispoziții legale speciale (ex: încheieri care soluționează măsuri preventive, încheieri de suspendare a judecății etc.). În fine, alineatul (3) instituie principiul unității apelului, conform căruia apelul declarat împotriva sentinței se consideră a fi făcut și împotriva tuturor încheierilor premergătoare acesteia, pronunțate de prima instanță. Acest principiu simplifică procedura, evitând necesitatea declarării unor apeluri distincte pentru fiecare încheiere și asigurând o examinare unitară a cauzei în faza de apel.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.