Art. 4: Prezumția de nevinovăție

Art. 1 - Obiectul și limitele aplicării legii procesuale penale; Art. 5 - Aflarea adevărului; Art. 6 - Garantarea libertății individuale și a siguranței persoanei; Art. 7 - Garantarea dreptului la apărare; Art. 8 - Dreptul la un proces echitabil; Art. 97 - Obiectul probei și mijloacele de probă; Art. 99 - Sarcina probei; Art. 103 - Regula de evaluare a probelor; Art. 202 - Măsurile preventive și cele asiguratorii; Art. 396 - Soluționarea cauzei

Articolul 4 din Codul de Procedură Penală consacră principiul fundamental al prezumției de nevinovăție, o piatră de temelie a oricărui sistem judiciar modern și democratic. Acest principiu statornicește că fiecare persoană este considerată nevinovată până când vinovăția sa este stabilită, dincolo de orice îndoială rezonabilă, printr-o hotărâre penală definitivă. Aceasta implică o inversare a sarcinii probei, care revine exclusiv acuzării, suspectul sau inculpatul nefiind obligat să-și demonstreze nevinovăția. Al doilea alineat al articolului detaliază o consecință directă și esențială a prezumției de nevinovăție: regula in dubio pro reo (în caz de îndoială, în favoarea acuzatului). Conform acestei reguli, dacă, după administrarea și evaluarea întregului probatoriu, organele judiciare persistă într-o îndoială cu privire la vinovăția suspectului sau inculpatului, această îndoială trebuie interpretată în favoarea acestuia. Aceasta subliniază caracterul garantator al dreptului penal și al procedurii penale, protejând libertatea individuală și asigurând un proces echitabil, în conformitate cu standardele europene și internaționale în materie de drepturi ale omului.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.