Art. 389: Ultimul cuvânt al inculpatului

Art. 6 - Drepturile subiecților procesuali și ale părților; Art. 8 - Dreptul la apărare; Art. 374 - Deschiderea dezbaterilor; Art. 376 - Administrarea probelor; Art. 377 - Lămurirea unor fapte și împrejurări; Art. 388 - Ordinea dezbaterilor; Art. 390 - Închiderea dezbaterilor; Art. 391 - Deliberarea și pronunțarea; Art. 420 - Cazurile de casare

Articolul 389 din Codul de Procedură Penală reglementează instituția fundamentală a ultimului cuvânt al inculpatului, o expresie esențială a dreptului la apărare și a principiului contradictorialității. Această etapă procesuală, plasată la finalul dezbaterilor judiciare, înainte de închiderea acestora, reprezintă ultima ocazie pentru inculpat de a se adresa direct instanței, fără a fi întrerupt sau chestionat. Ultimul cuvânt nu constituie un mijloc de probă, ci o manifestare a apărării materiale, o pledoarie personală sau o declarație finală. Caracterul său personal și neîntrerupt este strict garantat de lege. Omiterea acordării ultimului cuvânt inculpatului atrage sancțiunea nulității absolute, conform Art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de Procedură Penală, fiind o garanție procedurală esențială pentru respectarea dreptului la apărare. În cazul în care inculpatul relevă fapte sau împrejurări noi, esențiale pentru soluționarea cauzei, instanța are obligația de a dispune reluarea cercetării judecătorești, în vederea verificării acestora, în acord cu principiul aflării adevărului și al rolului activ al instanței.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.