(1)Procurorul, persoana vătămată şi părţile pot renunţa la probele pe care le-au propus.
(2)După punerea în discuţie a renunţării, instanţa poate dispune ca proba să nu mai fie administrată, dacă apreciază că nu mai este necesar.
(3)Dacă în cursul cercetării judecătoreşti administrarea unei probe anterior admise apare ca inutilă sau nu mai este posibilă, instanţa, după ce ascultă procurorul, persoana vătămată şi părţile, poate dispune ca acea probă să nu mai fie administrată.
(4)Dacă imposibilitatea de administrare se referă la o probă administrată în faza de urmărire penală şi încuviinţată de instanţă, aceasta este pusă în discuţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului şi se ţine seama de ea la judecarea cauzei.
Doctrină și ExplicațiiExplicații și Interpretări Articolul 383 din Codul de Procedură Penală reglementează două situații distincte referitoare la soarta probelor în faza de judecată: renunțarea voluntară la probe și imposibilitatea obiectivă sau inutilitatea administrării acestora. Alineatul (1) consacră dreptul procurorului, al persoanei vătămate și al părților de a renunța la probele pe care le-au propus. Această renunțare nu este însă absolută, ci se află sub controlul instanței, conform alin. (2), care poate decide continuarea administrării probei dacă o consideră necesară pentru aflarea adevărului, subliniind caracterul predominant oficial al procesului penal român. Alineatul (3) abordează situațiile în care, pe parcursul cercetării judecătorești, o probă anterior admisă devine inutilă sau imposibil de administrat (ex: decesul martorului, dispariția obiectului material al probei). În aceste cazuri, instanța, după consultarea participanților la proces, poate dispune neadministrarea probei. În fine, alin. (4) tratează situația particulară a probelor administrate în faza de urmărire penală și încuviințate de instanță, a căror readministrare în faza de judecată devine imposibilă. Conținutul acestor probe este supus discuției contradictorii a părților și procurorului, iar instanța le va lua în considerare la deliberare, într-o manieră care echilibrează principiul nemijlocirii cu necesitatea eficienței procesuale și valorificarea materialului probatoriu legal obținut în faza anterioară.
Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.