(1)Acţiunea penală se pune în mişcare de

procuror, prin ordonanţă, în cursul urmăririi penale, când

acesta constată că există probe din care rezultă că o

persoană a săvârşit o infracţiune şi nu există

vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1).

(2)Punerea în mişcare a

acţiunii penale este comunicată inculpatului de către organul de

urmărire penală care îl cheamă pentru a-l audia.

Dispoziţiile art. 108 se aplică în mod corespunzător,

încheindu-se în acest sens un proces-verbal.

(3)La cerere, inculpatului i se

eliberează o copie a ordonanţei prin care a fost dispusă

măsura.

(4)Atunci când consideră

necesar, procurorul poate proceda personal la audierea inculpatului şi la

comunicarea prevăzute la alin. (2).

(5)Organul de urmărire

penală continuă urmărirea şi fără a-l audia pe

inculpat atunci când acesta lipseşte nejustificat, se sustrage sau este

dispărut.