(1)Pentru realizarea obiectului urmăririi penale,

organele de cercetare penală au obligaţia ca, după sesizare,

să caute şi să strângă datele ori informaţiile cu

privire la existenţa infracţiunilor şi identificarea persoanelor

care au săvârşit infracţiuni, să ia măsuri pentru

limitarea consecinţelor acestora, să strângă şi să

administreze probele cu respectarea prevederilor art. 100 şi 101.

(2)Organele de cercetare penală

au obligaţia de a efectua actele de cercetare care nu suferă amânare,

chiar dacă privesc o cauză pentru care nu au competenţa de a

efectua urmărirea penală.

(3)După începerea

urmăririi penale, organele de cercetare penală strâng şi

administrează probele, atât în favoarea, cât şi în defavoarea

suspectului ori inculpatului.

(4)Organul de urmărire

penală se pronunţă, prin ordonanţă motivată, în

condiţiile art. 100 alin. (3) şi (4), asupra cererilor de

administrare a probelor, în limita competenţei sale.

(5)Când organul de cercetare penală apreciază

că este necesară administrarea unor mijloace de probă sau

folosirea unor metode speciale de supraveghere, care pot fi autorizate ori

dispuse, în faza de urmărire penală, numai de procuror sau, după

caz, de judecătorul de drepturi şi libertăţi,

formulează propuneri motivate, care trebuie să cuprindă datele

şi informaţiile care sunt obligatorii în cadrul acelei proceduri.

Referatul este trimis procurorului împreună cu dosarul cauzei.

(6)Secretul bancar şi cel profesional, cu

excepţia secretului profesional al avocatului, nu sunt opozabile

procurorului, după începerea urmăririi penale.

(7)Organul de urmărire penală este obligat

să strângă probele necesare pentru identificarea bunurilor şi

valorilor supuse confiscării speciale şi confiscării extinse,

potrivit Codului penal.