(1)Procurorul, în exercitarea

atribuţiei de a conduce şi supraveghea activitatea organelor de

cercetare penală, veghează ca actele de urmărire penală

să fie efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale.

(2)Organele de cercetare penală

sunt obligate după sesizare să îl informeze pe procuror despre

activităţile pe care le efectuează sau urmează să le

efectueze.

(3)În exercitarea atribuţiei de

a conduce activitatea de urmărire penală, procurorul ia măsurile

necesare sau dă dispoziţii organelor de cercetare penală care

iau aceste măsuri. Procurorul poate să asiste la efectuarea

oricărui act de cercetare penală sau să îl efectueze personal.

(4)În exercitarea atribuţiei de

supraveghere a activităţii de urmărire penală, procurorul

poate să ceară spre verificare orice dosar de la organul de cercetare

penală, care este obligat să îl trimită de îndată, cu toate

actele, materialele şi datele privitoare la fapta care formează

obiectul cercetării. Procurorul poate reţine orice cauză în

vederea efectuării urmăririi penale.