(1)

În procesul penal se exercită următoarele funcţii

judiciare:

a)funcţia

de urmărire penală;

b)funcţia

de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor

fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală;

c)funcţia de verificare a legalităţii

trimiterii ori netrimiterii în judecată;

d)funcţia

de judecată.

(2)Funcţiile judiciare se

exercită din oficiu, în afară de cazul când, prin lege, se dispune

altfel.

(3)În desfăşurarea aceluiaşi proces penal,

exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea

unei alte funcţii judiciare, cu excepţia celei prevăzute la

alin. (1) lit. c), care este compatibilă cu funcţia de judecată,

mai puţin când se dispune începerea judecăţii potrivit art. 341

alin. (7) pct. 2 lit. c).

(4)În exercitarea funcţiei de

urmărire penală, procurorul şi organele de cercetare penală

strâng probele necesare pentru a se constata dacă există sau nu

temeiuri de trimitere în judecată.

(5)Asupra actelor şi

măsurilor din cadrul urmăririi penale, care restrâng drepturile

şi libertăţile fundamentale ale persoanei, dispune

judecătorul desemnat cu atribuţii în acest sens, cu excepţia

cazurilor prevăzute de lege.

(6)Asupra legalităţii actului de trimitere în

judecată şi probelor pe care se bazează acesta, precum şi

asupra legalităţii soluţiilor de netrimitere în judecată se

pronunţă judecătorul de cameră preliminară, în

condiţiile legii.

(7)Judecata se realizează de

către instanţă, în complete legal constituite.