(1)Încălcarea oricăror

dispoziţii legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină

nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus

o vătămare drepturilor părţilor ori ale subiecţilor

procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin

desfiinţarea actului.

(2)Nulitatea relativă poate fi invocată de

suspect, inculpat, celelalte părţi sau persoana

vătămată, atunci când există un interes procesual propriu

în respectarea dispoziţiei legale încălcate, de procuror, precum

şi, din oficiu, de judecătorul de drepturi şi

libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau,

după caz, de instanţa de judecată.

(3)Nulitatea relativă se

invocă în cursul sau imediat după efectuarea actului ori cel mai

târziu în termenele prevăzute la alin. (4).

(4)

Încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1)

poate fi invocată:

a)până

la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă

încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în

această procedură;

b)până

la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită,

dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale, când

instanţa a fost sesizată cu un acord de recunoaştere a

vinovăţiei;

c)până

la următorul termen de judecată cu procedura completă, dacă

încălcarea a intervenit în cursul judecăţii.

(5)

Nulitatea relativă se acoperă atunci când:

a)persoana

interesată nu a invocat-o în termenul prevăzut de lege;

b)persoana

interesată a renunţat în mod expres la invocarea nulităţii.

CAPITOLUL VI:Amenda judiciară