(1)

Citaţia este individuală şi trebuie sa cuprindă

următoarele:

a)denumirea

organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată

care emite citaţia, sediul său, data emiterii şi numărul

dosarului;

b)numele

şi prenumele celui citat, calitatea în care este citat şi indicarea

obiectului cauzei;

c)adresa

celui citat;

d)ora,

ziua, luna şi anul, locul de înfăţişare, precum şi

invitarea celui citat să se prezinte la data şi locul indicate;

e)menţiunea

că partea citată are dreptul la un avocat cu care să se prezinte

la termenul fixat;

f)dacă

este cazul, menţiunea că, potrivit art. 90 sau art. 93 alin. (4),

apărarea este obligatorie, iar în cazul în care partea nu îşi alege

un avocat, care să se prezinte la termenul fixat, i se va desemna un

avocat din oficiu;

g)menţiunea

că partea citată poate, în vederea exercitării dreptului la

apărare, să consulte dosarul aflat la arhiva instanţei sau a

parchetului;

h)consecinţele

neprezentării în faţa organului judiciar.

(2)Citaţia transmisă

suspectului sau inculpatului trebuie să cuprindă încadrarea

juridică şi denumirea infracţiunii de care este acuzat,

atenţionarea că, în caz de neprezentare, poate fi adus cu mandat de

aducere.

(3)Citaţia se semnează de

cel care o emite.