(1)Organul care aplică sechestrul încheie un

proces-verbal despre toate actele efectuate potrivit art. 252, descriind în

amănunt bunurile sechestrate, cu indicarea valorii lor. În procesul-verbal

se arată şi bunurile exceptate de lege de la urmărire, potrivit

dispoziţiilor art. 249 alin. (8), găsite la persoana căreia i

s-a aplicat sechestru. De asemenea, se consemnează obiecţiile

suspectului sau inculpatului ori ale părţii responsabile civilmente,

precum şi cele ale altor persoane interesate.

(2)

În

procesul-verbal prevăzut la alin. (1) se menţionează şi

faptul că părţile au fost încunoştinţate că:

a)pot solicita valorificarea bunului sau bunurilor

sechestrate, în temeiul art. 252

1

alin. (1);

b)în cursul procesului penal, înainte de pronunţarea

unei hotărâri definitive, bunurile mobile asupra cărora s-a instituit

sechestrul asigurător pot fi valorificate de către organul judiciar,

chiar şi fără consimţământul proprietarului, dacă

sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 252

1

alin.

(2).

(3)Un exemplar al procesului-verbal prevăzut la alin.

(1) se lasă persoanei asupra bunurilor căreia s-a aplicat sechestrul,

iar în lipsa acesteia, celor cu care locuieşte, administratorului,

portarului sau celui care în mod obişnuit îl înlocuieşte ori unui

vecin. În cazul când o parte din bunuri sau totalitatea lor au fost predate

unui custode, se lasă acestuia o copie de pe procesul-verbal. Un exemplar

se înaintează şi organului judiciar care a dispus luarea măsurii

asigurătorii, în termen de 24 de ore de la încheierea procesului-verbal.

(4)Pentru bunurile imobile sechestrate, procurorul,

judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de

judecată care a dispus instituirea sechestrului cere organului competent

notarea ipotecară asupra bunurilor sechestrate, anexând copie de pe

ordonanţa sau încheierea prin care s-a dispus sechestrul şi un

exemplar al procesului-verbal de sechestru.

(5)Prevederile alin. (4) se aplică în mod

corespunzător şi cu privire la dispunerea înscrierii ipotecare asupra

bunurilor mobile.