(1)În cursul urmăririi penale, în situaţiile

prevăzute la art. 252

1

alin. (2)-(3

1

), dacă

procurorul care a instituit sechestrul apreciază că se impune

valorificarea bunurilor mobile sechestrate, îl sesizează cu o propunere

motivată de valorificare a bunurilor sechestrate pe judecătorul de

drepturi şi libertăţi.

(2)Judecătorul de drepturi şi libertăţi

sesizat în condiţiile alin. (1) fixează un termen, care nu poate fi

mai scurt de 10 zile, la care sunt chemate părţile, precum şi

custodele bunurilor, atunci când a fost desemnat unul. Participarea

procurorului este obligatorie.

(3)La termenul fixat, în cameră de consiliu, se aduce

la cunoştinţa părţilor şi a custodelui faptul că

se intenţionează valorificarea bunurilor mobile sechestrate şi

li se pune în vedere că au dreptul de a face observaţii sau cereri legate

de bunurile ce urmează a fi valorificate. După examinarea

obiecţiilor şi cererilor făcute de părţi sau custode,

judecătorul de drepturi şi libertăţi dispune prin încheiere

motivată asupra valorificării bunurilor mobile prevăzute la art.

252

1

alin. (2)-(3

1

). Lipsa părţilor legal

citate nu împiedică desfăşurarea procedurii.

(4)Împotriva încheierii judecătorului de drepturi

şi libertăţi prevăzute la alin. (3) se poate face

contestaţie la judecătorul de drepturi şi libertăţi de

la instanţa ierarhic superioară de către părţi,

custode, procuror, precum şi de către orice altă persoană

interesată în termen de 10 zile.

(5)Termenul prevăzut la alin. (4) curge de la

comunicare pentru procuror, părţi sau custode sau de la data când au

luat la cunoştinţă de încheiere în cazul altor persoane

interesate.

(6)Părţile sau custodele pot face

contestaţie numai împotriva încheierii prin care judecătorul de

drepturi şi libertăţi a dispus valorificarea bunurilor mobile

sechestrate. Procurorul poate face contestaţie numai împotriva încheierii

prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi a respins

propunerea de valorificare a bunurilor mobile sechestrate.

(7)Contestaţia prevăzută la alin. (4) este

suspensivă de executare. Judecarea cauzei se face de urgenţă

şi cu precădere, iar hotărârea prin care se

soluţionează contestaţia este definitivă.