Art. 246: Procedura de aplicare şi de ridicare a măsurii
(1)În cursul urmăririi penale
sau al procedurii de cameră preliminară, dacă apreciază
că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, procurorul
înaintează judecătorului de drepturi şi libertăţi sau
judecătorului de cameră preliminară de la instanţa
căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă
instanţă o propunere motivată de luare faţă de
inculpat a măsurii obligării provizorii la tratament medical.
(2)Propunerea prevăzută la
alin. (1) va fi însoţită de expertiza medico-legală din care
să rezulte necesitatea aplicării măsurii obligării la
tratament medical.
(3)Judecătorul sesizat conform
alin. (1) fixează termen de soluţionare a propunerii în cel mult 5
zile de la data înregistrării acesteia şi dispune citarea suspectului
sau inculpatului.
(4)Când suspectul sau inculpatul
este prezent, soluţionarea propunerii se face numai după audierea
acestuia, în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu. Propunerea
se soluţionează şi în lipsa suspectului sau inculpatului, atunci
când acesta nu se prezintă, deşi a fost legal citat, dar numai în
prezenţa avocatului, ales sau numit din oficiu, căruia i se dă
cuvântul pentru a pune concluzii.
(5)Participarea procurorului este
obligatorie.
(6)Suspectul sau inculpatul are
dreptul ca la soluţionarea propunerii de luare a măsurii
obligării provizorii la tratament medical să fie asistat şi de
către un medic desemnat de acesta, care poate prezenta concluzii judecătorului
de drepturi şi libertăţi. Suspectul sau inculpatul are dreptul
să fie asistat de medicul specialist desemnat de acesta şi la
alcătuirea planului terapeutic.
(7)Judecătorul se
pronunţă asupra propunerii printr-o încheiere, care poate fi
contestată în 5 zile de la pronunţare. Contestarea nu suspendă
punerea în aplicare a măsurii de siguranţă.
(8)Dacă admite propunerea,
judecătorul dispune obligarea provizorie la tratament medical a
suspectului sau inculpatului şi efectuarea unei expertize medico-legale,
în cazul în care aceasta nu a fost depusă potrivit alin. (2).
(9)În cazul când după
dispunerea măsurii s-a produs însănătoşirea suspectului sau
inculpatului ori a intervenit o ameliorare a stării sale de
sănătate care înlătură starea de pericol pentru
siguranţa publică, judecătorul de drepturi şi
libertăţi sau judecătorul de cameră preliminară care a
luat măsura dispune, la sesizarea procurorului ori a medicului de
specialitate sau la cererea suspectului ori inculpatului sau a unui membru de
familie al acestuia, ridicarea măsurii luate. Dispoziţiile alin.
(2)-(7) se aplică în mod corespunzător.
(10)Dacă după dispunerea
măsurii a fost sesizată instanţa prin rechizitoriu, ridicarea
acesteia, potrivit alin. (9), se dispune de către judecătorul de
cameră preliminară sau, după caz, de către instanţa de
judecată în faţa căreia se află cauza.
(11)În cursul judecăţii în
primă instanţă şi în apel, la propunerea procurorului ori
din oficiu, inculpatul poate fi obligat provizoriu la tratament medical de
către instanţa de judecată în faţa căreia se află
cauza, care solicită acte medicale concludente sau efectuarea unei
expertize medico-legale. Dispoziţiile alin. (4)-(9) se aplică în mod
corespunzător.
(12)Dacă suspectul sau
inculpatul încalcă cu rea-credinţă măsura obligării
provizorii la tratament medical, judecătorul de drepturi şi
libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa
care a luat măsura ori în faţa căreia se află cauza
dispune, la sesizarea procurorului sau a medicului de specialitate ori din
oficiu, internarea medicală provizorie a suspectului sau inculpatului, în
condiţiile prevăzute la art. 247.
(13)În cazul în care dispune o soluţie de netrimitere
în judecată, procurorul sesizează judecătorul de cameră
preliminară pentru confirmarea ori, după caz, înlocuirea sau
încetarea măsurii. Acesta, în camera de consiliu, cu participarea
procurorului, ascultă, dacă este posibil, persoana supusă
măsurii provizorii, în prezenţa avocatului său, şi,
după efectuarea unei expertize medico-legale, se pronunţă prin
încheiere motivată. Împotriva încheierii se poate formula
contestaţie, în termen de 3 zile de la pronunţare, care se
soluţionează de către judecătorul de cameră
preliminară de la instanţa ierarhic superioară celei sesizate
sau, după caz, de completul competent de la Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie, în camera de consiliu.
SECŢIUNEA 2:Internarea medicală
provizorie
Articole Conexe / Referințe
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriNotă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol