(1)Judecătorul de drepturi

şi libertăţi sesizat conform art. 224 alin. (2) stabileşte

termenul de soluţionare a propunerii de arestare preventivă, fixând

data şi ora la care soluţionarea va avea loc.

(2)În cazul inculpatului aflat în

stare de reţinere, termenul de soluţionare a propunerii de arestare

preventivă trebuie fixat înainte de expirarea duratei reţinerii. Ziua

şi ora se comunică procurorului, care are obligaţia de a asigura

prezenţa inculpatului în faţa judecătorului de drepturi şi

libertăţi. De asemenea, ziua şi ora se aduc la

cunoştinţa avocatului inculpatului, căruia, la cerere, i se pune

la dispoziţie dosarul cauzei pentru studiu.

(3)Inculpatul aflat în stare de

libertate se citează pentru termenul fixat. Termenul se aduce la

cunoştinţa procurorului şi avocatului inculpatului, acestuia din

urmă acordându-i-se, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei.

(4)Soluţionarea propunerii de

arestare preventivă se face numai în prezenţa inculpatului, în

afară de cazul când acesta lipseşte nejustificat, este dispărut,

se sustrage ori din cauza stării sănătăţii, din

cauză de forţă majoră sau stare de necesitate nu se

prezintă sau nu poate fi adus în faţa judecătorului.

(5)În toate cazurile, este

obligatorie asistenţa juridică a inculpatului de către un

avocat, ales sau numit din oficiu.

(6)Participarea procurorului este

obligatorie.

(7)Judecătorul de drepturi

şi libertăţi îl audiază pe inculpatul prezent despre fapta

de care este acuzat şi despre motivele pe care se întemeiază

propunerea de arestare preventivă formulată de procuror.

(8)Înainte de a proceda la

ascultarea inculpatului, judecătorul de drepturi şi

libertăţi îi aduce la cunoştinţă infracţiunea de

care este acuzat şi dreptul de a nu face nicio declaraţie,

atrăgându-i atenţia că ceea ce declară poate fi folosit

împotriva sa.