(1)Arestul la domiciliu se dispune

de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, de

către judecătorul de cameră preliminară sau de către

instanţa de judecată, dacă sunt îndeplinite condiţiile

prevăzute la art. 223 şi luarea acestei măsuri este

necesară şi suficientă pentru realizarea unuia dintre scopurile

prevăzute la art. 202 alin. (1).

(2)Aprecierea îndeplinirii

condiţiilor prevăzute la alin. (1) se face ţinându-se seama de

gradul de pericol al infracţiunii, de scopul măsurii, de

sănătatea, vârsta, situaţia familială şi alte împrejurări

privind persoana faţă de care se ia măsura.

(3)Măsura nu poate fi dispusă cu privire la

inculpatul faţă de care există suspiciunea rezonabilă

că a săvârşit o infracţiune asupra unui membru de familie

cu care acesta locuieşte, cu privire la inculpatul care locuieşte cu

persoanele prevăzute la art. 221 alin. (2) lit. b) ori cu privire la

persoana cercetată sau condamnată pentru infracţiunea de

evadare.

(4)Persoanei faţă de care s-a dispus măsura

arestului la domiciliu i se comunică, sub semnătură, în scris,

drepturile prevăzute la art. 83, dreptul prevăzut la art. 210 alin.

(1) şi (2), dreptul de acces la asistenţă medicală de

urgenţă, dreptul de a contesta măsura şi dreptul de a

solicita revocarea sau înlocuirea acestei măsuri cu o altă

măsură preventivă, iar în cazul în care persoana nu poate ori

refuză să semneze, se va încheia un proces-verbal.