Art. 202: Scopul, condiţiile generale de aplicare şi categoriile măsurilor preventive
(1)Măsurile preventive pot fi
dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă
suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o
infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării
bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării
sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau
de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte
infracţiuni.
(2)Nicio măsură
preventivă nu poate fi dispusă, confirmată, prelungită sau
menţinută dacă există o cauză care împiedică
punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale.
(3)Orice măsură
preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea
acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi
necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
(4)
Măsurile preventive sunt:
a)reţinerea;
b)controlul
judiciar;
c)controlul
judiciar pe cauţiune;
d)arestul
la domiciliu;
e)arestarea
preventivă.
Articole Conexe / Referințe
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriNotă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol