Art. 192: Cercetarea la faţa locului

Art. 6 - Aflarea adevărului; Art. 97 - Obiectul probațiunii; Art. 100 - Rolul organelor judiciare în administrarea probelor; Art. 101 - Mijloacele de probă; Art. 172 - Conținutul procesului-verbal; Art. 173 - Constatarea tehnico-științifică și expertiza; Art. 193 - Ridicarea de obiecte și înscrisuri; Art. 288 - Actele de urmărire penală; Art. 340 - Administrarea probelor în cursul judecății; Art. 341 - Probele obținute nelegal

Articolul 192 din Codul de Procedură Penală reglementează cercetarea la fața locului, un mijloc de probă esențial în procesul penal. Aceasta constă în examinarea directă a locului unde s-a comis o faptă penală sau unde au fost descoperite urme relevante, având ca scop constatarea, determinarea și clarificarea unor împrejurări de fapt necesare stabilirii adevărului. Este un act procedural de sine stătător, distinct de percheziție, deși adesea se completează reciproc. Competența de a dispune cercetarea aparține, în faza de urmărire penală, organului de urmărire penală (procuror, poliție judiciară), iar în faza de judecată, instanței de judecată. O condiție sine qua non pentru dispunerea sa este necesitatea unei constatări directe, a relevanței pentru aflarea adevărului, precum și existența suspiciunilor privind decesul unei persoane. Textul legal conferă organului sau instanței abilitatea de a asigura integritatea probelor și a scenei, inclusiv prin interzicerea comunicării între persoanele prezente, garantând astfel autenticitatea informațiilor și evitând alterarea probelor. Importanța cercetării la fața locului rezidă în caracterul său de probă originară, primară, capabilă să ofere date concrete și obiective necesare reconstituirii evenimentelor.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.