(1)Prin percheziţie în sistem

informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice se înţelege

procedeul de cercetare, descoperire, identificare şi strângere a probelor

stocate într-un sistem informatic sau suport de stocare a datelor informatice,

realizat prin intermediul unor mijloace tehnice şi proceduri adecvate, de

natură să asigure integritatea informaţiilor conţinute de

acestea.

(2)În cursul urmăririi penale, judecătorul de

drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar

reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă

sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei

circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte

procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea

penală poate dispune efectuarea unei percheziţii informatice, la

cererea procurorului, atunci când pentru descoperirea şi strângerea

probelor este necesară cercetarea unui sistem informatic sau a unui suport

de stocare a datelor informatice.

(3)Procurorul înaintează

cererea prin care se solicită încuviinţarea efectuării

percheziţiei informatice împreună cu dosarul cauzei

judecătorului de drepturi şi libertăţi.

(4)Cererea se soluţionează

în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Participarea

procurorului este obligatorie.

(5)Judecătorul dispune prin

încheiere admiterea cererii, atunci când aceasta este întemeiată,

încuviinţarea efectuării percheziţiei informatice şi emite

de îndată mandatul de percheziţie.

(6)

Încheierea instanţei trebuie să cuprindă:

a)denumirea

instanţei;

b)data,

ora şi locul emiterii;

c)numele,

prenumele şi calitatea persoanei care a emis mandatul;

d)perioada

pentru care s-a emis mandatul şi în cadrul căreia trebuie

efectuată activitatea dispusă;

e)scopul

pentru care a fost emis;

f)sistemul informatic sau suportul de stocare a datelor

informatice care urmează a fi percheziţionat, precum şi numele

suspectului sau inculpatului, dacă este cunoscut;

g)semnătura

judecătorului şi ştampila instanţei.

(7)Încheierea prin care

judecătorul de drepturi şi libertăţi se pronunţă

asupra cererii de încuviinţare a efectuării percheziţiei

informatice nu este supusă căilor de atac.

(8)În cazul în care, cu ocazia efectuării

percheziţiei unui sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor

informatice, se constată că datele informatice căutate sunt

cuprinse într-un alt sistem informatic ori suport de stocare a datelor

informatice şi sunt accesibile din sistemul sau suportul iniţial,

procurorul dispune de îndată conservarea, copierea datelor informatice

identificate şi va solicita de urgenţă completarea mandatului,

dispoziţiile alin. (1)-(7) aplicându-se în mod corespunzător.

(9)În vederea executării

percheziţiei dispuse, pentru asigurarea integrităţii datelor

informatice stocate pe obiectele ridicate, procurorul dispune efectuarea de

copii.

(10)Dacă ridicarea obiectelor

care conţin datele informatice prevăzute la alin. (1) ar afecta grav

desfăşurarea activităţii persoanelor care deţin aceste

obiecte, procurorul poate dispune efectuarea de copii, care servesc ca mijloc

de probă. Copiile se realizează cu mijloace tehnice şi proceduri

adecvate, de natură să asigure integritatea informaţiilor

conţinute de acestea.

(11)Percheziţia în sistem informatic sau a unui suport

de stocare a datelor informatice se efectuează în prezenţa

suspectului ori a inculpatului, dispoziţiile art. 159 alin. (10) şi

(11) aplicându-se în mod corespunzător.

(12)Percheziţia în sistem informatic ori a unui suport

de stocare a datelor informatice se efectuează de un specialist care

funcţionează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora, în

prezenţa procurorului sau a organului de cercetare penală.

(13)

Procesul-verbal de percheziţie informatică trebuie să

cuprindă:

a)numele persoanei de la care a fost ridicat sistemul

informatic sau suporturile de stocare a datelor informatice ori numele

persoanei al cărei sistem informatic este cercetat;

b)numele

persoanei care a efectuat percheziţia;

c)numele

persoanelor prezente la efectuarea percheziţiei;

d)descrierea

şi enumerarea sistemelor informatice ori suporturilor de stocare a datelor

informatice faţă de care s-a dispus percheziţia;

e)descrierea

şi enumerarea activităţilor desfăşurate;

f)descrierea

şi enumerarea datelor informatice descoperite cu ocazia percheziţiei;

g)semnătura

sau ştampila persoanei care a efectuat percheziţia;

h)semnătura

persoanelor prezente la efectuarea percheziţiei.

(14)Organele de urmărire

penală trebuie să ia măsuri ca percheziţia informatică

să fie efectuată fără ca faptele şi împrejurările

din viaţa personală a celui la care se efectuează

percheziţia să devină, în mod nejustificat, publice.

(15)Datele informatice identificate

cu caracter secret se păstrează în condiţiile legii.

(16)În cursul judecăţii, percheziţia

informatică se dispune de către instanţă, din oficiu sau la

cererea procurorului, a părţilor ori a persoanei vătămate,

în cazurile prevăzute la alin. (2). Mandatul de efectuare a

percheziţiei informatice dispuse de instanţă se comunică

procurorului, care procedează potrivit alin. (8)-(15).