(1)Percheziţia domiciliară ori a bunurilor aflate în domiciliu poate fi dispusă dacă există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către o persoană ori la deţinerea unor obiecte sau înscrisuri ce au legătură cu o infracţiune şi se presupune că percheziţia poate conduce la descoperirea şi strângerea probelor cu privire la această infracţiune, la conservarea urmelor săvârşirii infracţiunii sau la prinderea suspectului ori inculpatului.
(2)Prin domiciliu se înţelege o locuinţă sau orice spaţiu delimitat în orice mod ce aparţine ori este folosit de o persoană fizică sau juridică.
Doctrină și ExplicațiiExplicații și Interpretări Articolul 157 din Codul de procedură penală reglementează condițiile de fond pentru dispunerea percheziției domiciliare, o măsură procesuală excepțională, prin natura sa intruzivă, care aduce atingere dreptului fundamental la inviolabilitatea domiciliului, garantat de Constituția României (Art. 27) și de instrumentele internaționale (Art. 8 CEDO). Dispunerea percheziției este condiționată de existența unei 'suspiciuni rezonabile' privind săvârșirea unei infracțiuni sau deținerea unor obiecte ori înscrisuri relevante pentru cauză. Scopul percheziției trebuie să fie întotdeauna legat de descoperirea și strângerea de probe, conservarea urmelor infracțiunii sau prinderea suspectului/inculpatului, subliniind caracterul instrumental al acestei măsuri. Noțiunea de 'domiciliu' este interpretată extensiv, incluzând nu doar locuința propriu-zisă, ci orice spațiu delimitat folosit de o persoană fizică sau juridică, asigurând protecția vieții private în diversele sale manifestări. Articolul 157 stabilește fundamentul material, în timp ce articolul următor (Art. 158 C.pr.pen.) completează cadrul juridic prin impunerea necesității unui mandat de percheziție emis de judecătorul de drepturi și libertăți, garantând astfel controlul judecătoresc asupra acestei măsuri coercitive.
Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Legea Aplicată