Art. 148: Utilizarea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală şi a colaboratorilor
(1)
Autorizarea
folosirii investigatorilor sub acoperire se poate dispune de procurorul care
supraveghează sau efectuează urmărirea penală, pe o
perioadă de maximum 60 de zile, dacă:
a)există o suspiciune rezonabilă cu privire la
pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni contra
securităţii naţionale prevăzute de
Codul penal
şi de
alte legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de
droguri, infracţiunilor la regimul privind substanţele dopante, de
efectuare de operaţiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse
susceptibile de a avea efecte psihoactive, infracţiunilor privind
nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare, al
materiilor explozive şi al precursorilor de explozivi
restricţionaţi, trafic şi exploatarea persoanelor vulnerabile,
acte de terorism sau asimilate acestora, de finanţare a terorismului,
spălare a banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte valori,
falsificare de instrumente de plată electronică, în cazul
infracţiunilor care se săvârşesc prin sisteme informatice sau
mijloace de comunicare electronică, şantaj, lipsire de libertate în
mod ilegal, evaziune fiscală, în cazul infracţiunilor de
corupţie, al infracţiunilor asimilate infracţiunilor de
corupţie, al infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale
Uniunii Europene ori în cazul altor infracţiuni pentru care legea prevede
pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare ori există o suspiciune rezonabilă
că o persoană este implicată în activităţi
infracţionale ce au legătură cu infracţiunile enumerate mai
sus;
b)măsura este necesară şi
proporţională cu restrângerea drepturilor şi
libertăţilor fundamentale, date fiind particularităţile
cauzei, importanţa informaţiilor sau a probelor ce urmează a fi
obţinute ori gravitatea infracţiunii;
c)probele sau localizarea şi identificarea
făptuitorului, suspectului ori inculpatului nu ar putea fi obţinute
în alt mod sau obţinerea lor ar presupune dificultăţi deosebite
ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranţa
persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
(2)
Măsura se
dispune de procuror, din oficiu sau la cererea organului de cercetare
penală, prin ordonanţă care trebuie să cuprindă, în
afara menţiunilor prevăzute la art. 286 alin. (2):
a)indicarea activităţilor pe care investigatorul
sub acoperire este autorizat să le desfăşoare;
b)perioada pentru care s-a autorizat măsura;
c)identitatea atribuită investigatorului sub
acoperire.
(3)
În cazul în care
procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul sub acoperire
să poată folosi dispozitive tehnice pentru a obţine fotografii
sau înregistrări audio şi video, sesizează judecătorul de
drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de
supraveghere tehnică. Dispoziţiile art. 141 se aplică în mod
corespunzător.
*) Prin Decizia nr.
64/2023
Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie admite sesizarea prin care se solicită
pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni
de drept şi stabileşte următoarele:
În procedura prevăzută de
articolul 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, precum şi
de articolul 150 alin. (5) din Codul de procedură penală, sesizarea
judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii
mandatului de supraveghere tehnică este obligatorie în cazul în care
procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul să
poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare, chiar dacă
există un mandat de supraveghere tehnică de aceeaşi natură
emis anterior, aceste dispoziţii legale instituind o procedură
specială, derogatorie de la prevederile art. 139 din Codul de
procedură penală.
(4)Investigatorii sub acoperire sunt lucrători
operativi din cadrul poliţiei judiciare. În cazul investigării
infracţiunilor contra securităţii naţionale şi
infracţiunilor de terorism pot fi folosiţi ca investigatori sub
acoperire şi lucrători operativi din cadrul organelor de stat care
desfăşoară, potrivit legii, activităţi de
informaţii în vederea asigurării securităţii
naţionale.
(5)Investigatorul sub acoperire culege date şi
informaţii în baza ordonanţei emise potrivit alin. (1)-(3), pe care
le pune, în totalitate, la dispoziţia procurorului care efectuează
sau supraveghează urmărirea penală, întocmind un proces-verbal.
(6)În cazul în care desfăşurarea
activităţii investigatorului impune participarea autorizată la
anumite activităţi, procurorul procedează potrivit
dispoziţiilor art. 150.
(7)Organele judiciare pot folosi sau pune la
dispoziţia investigatorului sub acoperire orice înscrisuri ori obiecte
necesare pentru desfăşurarea activităţii autorizate.
Activitatea persoanei care pune la dispoziţie sau foloseşte
înscrisurile ori obiectele nu constituie infracţiune.
(8)Investigatorii sub acoperire pot fi audiaţi ca
martori în cadrul procesului penal în aceleaşi condiţii ca şi
martorii ameninţaţi.
(9)Durata măsurii poate fi prelungită pentru
motive temeinic justificate, în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute la alin. (1), fiecare prelungire neputând depăşi 60 de
zile. Durata totală a măsurii, în aceeaşi cauză şi cu
privire la aceeaşi persoană, nu poate depăşi un an, cu
excepţia infracţiunilor contra vieţii, securităţii
naţionale, infracţiunilor de trafic de droguri, infracţiunilor
la regimul privind substanţele dopante, nerespectarea regimului armelor,
muniţiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive şi al
precursorilor de explozivi restricţionaţi, trafic şi exploatarea
persoanelor vulnerabile, acte de terorism sau asimilate acestora, de
finanţare a terorismului, spălare a banilor, precum şi
infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.
(10)În situaţii excepţionale, dacă sunt
îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1), iar folosirea
investigatorului sub acoperire nu este suficientă pentru obţinerea
datelor sau informaţiilor ori nu este posibilă, procurorul care
supraveghează sau efectuează urmărirea penală poate
autoriza folosirea unui colaborator, căruia îi poate fi atribuită o
altă identitate decât cea reală. Dispoziţiile alin. (2)-(3)
şi (5)-(9) se aplică în mod corespunzător.
Articole Conexe / Referințe
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriNotă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol