Art. 1461: Obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane
(1)
Obţinerea
datelor privind tranzacţiile financiare efectuate se poate dispune de
judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa
căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă
instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad
acesteia în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului
din care face parte procurorul care a întocmit propunerea, cu privire la
tranzacţiile financiare ale făptuitorului, suspectului, inculpatului
sau ale oricărei persoane care este bănuită că
realizează asemenea operaţiuni cu făptuitorul, suspectul sau
inculpatul, dacă:
a)există o suspiciune rezonabilă cu privire la
pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni;
b)măsura este necesară şi
proporţională cu restrângerea drepturilor şi
libertăţilor fundamentale, date fiind particularităţile
cauzei, importanţa informaţiilor sau a probelor ce urmează a fi
obţinute ori gravitatea infracţiunii;
c)probele nu ar putea fi obţinute în alt mod sau
obţinerea lor ar presupune dificultăţi deosebite ce ar
prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranţa persoanelor
sau a unor bunuri de valoare.
(2)Obţinerea datelor privind tranzacţiile
financiare ce urmează a fi efectuate poate fi dispusă pe o
durată de cel mult 30 de zile de judecătorul de drepturi şi
libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa
să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa
corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se
află sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea,
dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1).
(3)Dispoziţiile art. 140 alin. (2)-(9) se aplică
în mod corespunzător.
(4)Mandatul prin care este autorizată obţinerea
datelor privind tranzacţiile financiare ce urmează a fi efectuate
poate fi prelungit în condiţiile art. 144, durata totală a
măsurii neputând depăşi, în aceeaşi cauză şi cu
privire la aceeaşi persoană, 6 luni.
(5)În cazurile în care există urgenţă, iar
obţinerea mandatului în condiţiile alin. (1) sau (2) ar conduce la o
întârziere substanţială a cercetărilor, la pierderea, alterarea
sau distrugerea probelor ori ar pune în pericol siguranţa victimei sau a
altor persoane şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin.
(1) sau, după caz, alin. (2), procurorul poate dispune obţinerea
datelor privind tranzacţiile financiare efectuate sau care urmează a
fi efectuate. Dispoziţiile art. 141 se aplică în mod corespunzător.
(6)Este interzisă obţinerea datelor privind
tranzacţiile financiare dintre avocat şi suspect, inculpat sau orice
altă persoană pe care acesta o apără, cu excepţia
situaţiilor în care există date că avocatul
săvârşeşte sau pregăteşte săvârşirea unei
infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2).
(7)instituţiile de credit sau entităţile
financiare care efectuează tranzacţiile financiare sunt obligate
să predea înscrisurile sau informaţiile la care se face referire în
mandatul dispus de judecător sau în autorizaţia emisă de
procuror.
(8)Dispoziţiile art. 145 şi 145
1
se
aplică în mod corespunzător.
(9)[textul din Art. 146^1, alin. (9) din partea 1, titlul
IV, capitolul IV a fost abrogat la 09-iul-2023 de
Art. I, punctul 21. din Legea 201/2023
]
*) Curtea Constituţională admite excepţia de
neconstituţionalitate şi constată că soluţia
legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 146
1
Codul
de procedură penală, care nu permite contestarea
legalităţii măsurii referitoare la obţinerea datelor
privind tranzacţiile financiare ale unei persoane de către persoana
vizată de aceasta, care nu are calitatea de inculpat, este
neconstituţională.
Articole Conexe / Referințe
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriNotă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol