(1)

Supravegherea tehnică se dispune de judecătorul de drepturi

şi libertăţi atunci când sunt îndeplinite cumulativ

următoarele condiţii:

a)există

o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau

săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la alin.

(2);

b)măsura

să fie proporţională cu restrângerea drepturilor şi

libertăţilor fundamentale, date fiind particularităţile

cauzei, importanţa informaţiilor ori a probelor ce urmează a fi

obţinute sau gravitatea infracţiunii;

c)probele

nu ar putea fi obţinute în alt mod sau obţinerea lor ar presupune

dificultăţi deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un

pericol pentru siguranţa persoanelor sau a unor bunuri de valoare.

(2)

Supravegherea

tehnică se poate dispune în cazul infracţiunilor contra

securităţii naţionale prevăzute de

Codul penal

şi de legi speciale, precum şi în cazul

infracţiunilor de trafic de droguri, infracţiunilor la regimul

privind substanţele dopante, de efectuare de operaţiuni ilegale cu

precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive,

infracţiunilor privind nerespectarea regimului armelor, muniţiilor,

materialelor nucleare, al materiilor explozive şi al precursorilor de

explozivi restricţionaţi, de trafic şi exploatarea persoanelor

vulnerabile, acte de terorism, de spălare a banilor, de falsificare de

monede, timbre sau de alte valori, de falsificare de instrumente de plată

electronică, în cazul infracţiunilor care se săvârşesc prin

sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică, contra

patrimoniului, de şantaj, de viol, de lipsire de libertate în mod ilegal,

de evaziune fiscală, în cazul infracţiunilor de corupţie şi

al infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie,

infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene ori

în cazul altor infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii

de 5 ani sau mai mare.

*) Decizia nr.

15/2024

- ICCJ admite

recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În interpretarea şi aplicarea

unitară a dispoziţiilor art. 152 alin. (1) lit. a) din Codul de

procedură penală raportat la art. 139 alin. (2) din Codul de

procedură penală stabileşte că infracţiunea de delapidare

prevăzută de art. 295 alin. (1) cu aplicarea art. 308 alin. (1) din

Codul penal

nu poate fi

încadrată în noţiunea de infracţiune contra patrimoniului.

(3)

Înregistrările prevăzute în prezentul capitol, efectuate de

părţi sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când

privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu

terţii. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă

dacă nu sunt interzise de lege.

*) Curtea Constituţională admite excepţia de

neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art.

139 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală sunt

constituţionale în măsura în care nu privesc înregistrările

rezultate ca urmare a efectuării activităţilor specifice

culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor

drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului desfăşurate

cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr.

51/1991

.

(4)Raportul dintre avocat şi persoana pe care o

asistă sau o reprezintă nu poate forma obiectul supravegherii tehnice

decât dacă există date că avocatul săvârşeşte ori

pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni dintre cele

prevăzute la alin. (2). Dacă pe parcursul sau după executarea

măsurii rezultă că activităţile de supraveghere

tehnică au vizat şi raporturile dintre avocat şi suspectul ori

inculpatul pe care acesta îl apără, probele obţinute nu pot fi

folosite în cadrul niciunui proces penal, urmând a fi distruse, de îndată,

de către procuror. Judecătorul care a dispus măsura este

informat, de îndată, de către procuror. Atunci când apreciază

necesar, judecătorul dispune informarea avocatului.