Art. 125: Martorul ameninţat

Art. 126 C.p.p. - Măsurile de protecție; Art. 127 C.p.p. - Măsurile speciale de protecție; Art. 100 C.p.p. - Citarea și aducerea martorului; Art. 101 C.p.p. - Audierea martorului; Art. 116 C.p.p. - Martorul sub acoperire; Art. 6 C.p.p. - Scopul procesului penal; Art. 8 C.p.p. - Garantarea drepturilor și libertăților

Articolul 125 din Codul de Procedură Penală reglementează statutul de martor amenințat, o instituție esențială pentru asigurarea bunei desfășurări a justiției și protejarea persoanelor care contribuie la aflarea adevărului. Acordarea acestui statut este condiționată de existența unei suspiciuni rezonabile că viața, integritatea corporală, libertatea, bunurile sau activitatea profesională a martorului, ori a unui membru de familie al acestuia, ar putea fi puse în pericol ca urmare a informațiilor furnizate sau a declarațiilor sale. Pragul „suspiciunii rezonabile” este unul inferior celui de „indicii temeinice” sau „probe”, permițând intervenția preventivă și rapidă a organelor judiciare competente (procuror, judecător de drepturi și libertăți, judecător). Odată acordat statutul, organul judiciar are obligația de a dispune una sau mai multe dintre măsurile de protecție prevăzute de articolele 126 și 127 C.p.p., care pot varia de la măsuri comune (anonimizare date, nepublicarea imaginii) la măsuri speciale (schimbarea identității, relocare). Instituția martorului amenințat este vitală în cauze complexe, cum ar fi crima organizată, terorismul sau corupția, unde presiunea asupra martorilor este ridicată, asigurând obținerea unor mărturii complete și veridice fără a pune în pericol integritatea fizică sau psihică a acestora.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.