(1)Dispoziţiile art. 107 se

aplică în mod corespunzător în cazul audierii martorului.

(2)Martorului i se comunică obiectul cauzei, faptele

sau împrejurările de fapt pentru dovedirea cărora a fost propus ca

martor şi apoi este întrebat dacă este membru de familie sau fost

soţ al suspectului, inculpatului, persoanei vătămate ori al

celorlalte părţi din procesul penal, dacă a stabilit

relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre

părinţi şi copii ori se află în relaţii de prietenie

sau de duşmănie cu aceste persoane, precum şi dacă a

suferit vreo pagubă în urma săvârşirii infracţiunii.

(3)Martorului nu i se adresează

întrebările privind persoana sa atunci când faţă de acesta s-a

dispus o măsură de protecţie a datelor de identitate.