(1)Martorul are dreptul să nu declare fapte şi

împrejurări de fapt care, dacă ar fi cunoscute, l-ar incrimina.

Organul judiciar este obligat să îi aducă la

cunoştinţă acest drept înainte de fiecare audiere, în

condiţiile art. 120.

(2)Probele obţinute cu încălcarea prevederilor

alin. (1) nu pot fi folosite împotriva martorului în niciun proces penal.

Dispoziţiile art. 102 alin. (3) şi (4) se aplică în mod

corespunzător.

(3)Declaraţia de martor dată de o persoană

care, în aceeaşi cauză, anterior declaraţiei a avut sau,

ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi

folosită împotriva sa. Organele judiciare au obligaţia să

menţioneze, cu ocazia consemnării declaraţiei, calitatea

procesuală anterioară.

(4)Dacă martorul se prezintă la audiere

însoţit de un avocat, acesta poate asista la audiere.