Art. 115: Capacitatea de a fi martor

Art. 28 C.proc.pen. - Părțile; Art. 29 C.proc.pen. - Subiecții procesuali principali; Art. 82 C.proc.pen. - Noțiunea de probă și de mijloc de probă; Art. 97 C.proc.pen. - Obiectul probațiunii; Art. 101 C.proc.pen. - Drepturile și obligațiile martorului; Art. 104 C.proc.pen. - Audierea martorului; Art. 119 C.proc.pen. - Expertiza

Articolul 115 din Codul de Procedură Penală reglementează principiul universalității capacității de a fi martor, statuând că orice persoană poate depune mărturie, cu excepția părților și a subiecților procesuali principali. Această excepție este justificată de poziția procesuală a acestora, care le conferă un interes direct în cauză, incompatibil cu imparțialitatea ce ar trebui să caracterizeze depoziția unui martor; declarațiile lor sunt considerate mijloace de probă distincte. Alineatul (2) introduce o nuanță importantă, referindu-se la situațiile în care capacitatea de a relata fapte în mod conștient și conform realității este pusă la îndoială (ex: vârstă fragedă, afecțiuni psihice, dizabilități care afectează comunicarea). În aceste cazuri, organul judiciar are obligația de a verifica dacă persoana respectivă este capabilă să ofere o depoziție credibilă. Pentru a stabili această capacitate, alin. (3) permite organului judiciar să dispună, din oficiu sau la cerere, orice examinare necesară, cel mai adesea o expertiză medico-legală psihiatrică sau psihologică. Scopul acestor dispoziții este de a asigura fiabilitatea probei testimoniale, esențială pentru stabilirea adevărului în procesul penal.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.