(1)Ori de câte ori persoana

audiată nu înţelege, nu vorbeşte sau nu se exprimă bine în

limba română, audierea se face prin interpret. Interpretul poate fi

desemnat de organele judiciare sau ales de părţi ori persoana vătămată,

dintre interpreţii autorizaţi, potrivit legii.

(2)În mod excepţional, în

situaţia în care se impune luarea urgentă a unei măsuri

procesuale sau dacă nu se poate asigura un interpret autorizat, audierea

poate avea loc în prezenţa oricărei persoane care poate comunica cu

cel ascultat, organul judiciar având însă obligaţia de a relua

audierea prin interpret imediat ce aceasta este posibilă.

(3)Dacă persoana audiată

este surdă, mută sau surdo-mută, audierea se face cu

participarea unei persoane care are capacitatea de a comunica prin limbajul

special. În această situaţie comunicarea se poate face şi în

scris.

(4)În cazuri excepţionale, dacă nu este

prezentă o persoană autorizată care poate comunica prin limbajul

special, iar comunicarea nu se poate realiza în scris, audierea persoanelor

prevăzute la alin. (3) se va face cu ajutorul oricărei persoane care

are aptitudini de comunicare, dispoziţiile alin. (2) aplicându-se în mod

corespunzător.