(1)Probele nu au o valoare dinainte
stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor
judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză.
(2)În luarea deciziei asupra
existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului
instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele
evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea
că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială
rezonabilă.
(3)Hotărârea de condamnare, de renunţare la
aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate
întemeia în măsură determinantă pe declaraţiile
investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejaţi.
CAPITOLUL II:Audierea persoanelor
SECŢIUNEA 1:Reguli generale în materia
audierii persoanelor
Doctrină și ExplicațiiExplicații și Interpretări Articolul 103 din Codul de Procedură Penală reprezintă o piatră de temelie a sistemului probatoriu penal românesc, consacrând principiul **liberei aprecieri a probelor (intimei convingeri)**. Acesta subliniază că nicio probă nu are o valoare prestabilită prin lege (sistemul probei legale), ci toate probele administrate sunt supuse evaluării holistice și convingerii motivate a organelor judiciare. Paragraful (2) impune un standard riguros de probă pentru condamnare: **dincolo de orice îndoială rezonabilă**. Acest standard, esențial pentru respectarea prezumției de nevinovăție (consacrată de Art. 5 C.pr.pen. și Art. 6 CEDO), necesită ca instanța să își formeze o convingere fermă, bazată pe un probatoriu complet și convingător, care să înlăture orice posibilitate rezonabilă de îndoială cu privire la existența faptei și vinovăția inculpatului. Hotărârea de condamnare trebuie să fie temeinic motivată, cu referire la toate probele evaluate. Paragraful (3) introduce o limitare importantă a forței probante a anumitor categorii de declarații. Declarațiile investigatorilor sub acoperire, ale colaboratorilor (fie ei sub acoperire sau nu) și ale martorilor protejați nu pot constitui baza determinantă a unei hotărâri de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei sau amânare a aplicării pedepsei. Această prevedere vizează protejarea dreptului la un proces echitabil și evitarea situațiilor în care deciziile judiciare ar putea fi fundamentate exclusiv sau predominant pe probe a căror fiabilitate sau autenticitate ar putea fi, prin natura lor, mai dificil de verificat contradictoriu (având în vedere anonimatul, interesele de a colabora etc.). Ele trebuie coroborate cu alte probe.
Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.