Art. 101: Principiul loialității administrării probelor

Art. 5 C.pr.pen. - Aflarea adevărului; Art. 6 C.pr.pen. - Garanțiile procesuale; Art. 100 C.pr.pen. - Obligația de a administra probe; Art. 102 C.pr.pen. - Probele obținute nelegal; Art. 108 C.pr.pen. - Dreptul de a nu se autoincrimina; Art. 109 C.pr.pen. - Ascultarea suspectului sau a inculpatului; Art. 115 C.pr.pen. - Ascultarea martorului; Art. 138 C.pr.pen. - Supravegherea tehnică; Art. 148 C.pr.pen. - Provocarea; Art. 280 C.pr.pen. - Nulități; Art. 281 C.pr.pen. - Nulitățile relative; Art. 282 C.pr.pen. - Nulitățile absolute; Art. 23 Constituția României - Libertatea individuală și siguranța persoanei; Art. 24 Constituția României - Dreptul la apărare; Art. 26 Constituția României - Dreptul la viața intimă, familială și privată

Articolul 101 din Codul de Procedură Penală consacră principiul fundamental al loialității în administrarea probelor, un pilon esențial al dreptului la un proces echitabil și al respectării demnității umane. Acesta stabilește trei categorii distincte de interdicții absolute privind modalitatea de obținere a probelor. Primul alineat interzice utilizarea oricăror forme de constrângere fizică sau morală (violențe, amenințări) sau de stimulare ilicită (promisiuni, îndemnuri) în scopul obținerii probelor. Această normă vizează asigurarea caracterului voluntar și liber al declarațiilor și al tuturor actelor de probă, protejând persoana de orice presiune abuzivă din partea organelor judiciare. Al doilea alineat sancționează ferm metodele sau tehnicile de ascultare care afectează capacitatea cognitivă a persoanei de a relata faptele în mod conștient și voluntar. Aceasta include, dar nu se limitează la, utilizarea unor substanțe, hipnoză sau tehnici de manipulare psihologică. Interdicția este absolută, operând chiar și în cazul în care persoana și-ar da consimțământul, subliniind caracterul indisponibil al dreptului la integritate mentală și fizică în contextul procesului penal. Al treilea alineat reglementează interdicția provocării la săvârșirea unei infracțiuni (fenomenul 'agentului provocator' sau 'instigarea'). Organele judiciare penale, sau persoanele care acționează în numele lor, nu pot determina o persoană să comită sau să continue o faptă penală cu scopul de a obține probe. Această interdicție urmărește să prevină ca statul să creeze infracțiuni, iar ulterior să le sancționeze, protejând astfel principiul legalității și rolul organelor de drept de a descoperi și sancționa infracțiunile existente, nu de a le genera. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (ex. cauza Teixera de Castro c. Portugalia) a statuat clar că probele obținute prin instigare nu pot fi folosite într-un proces echitabil. Încălcarea oricăreia dintre aceste interdicții atrage incidența dispozițiilor Art. 102 C.pr.pen., conform cărora probele obținute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal, ceea ce poate duce la nulitatea absolută a actelor procesuale și la imposibilitatea valorificării probatorii a materialului probator astfel viciat.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.