(1)În cursul urmăririi penale,

organul de urmărire penală strânge şi administrează probe

atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din

oficiu ori la cerere.

(2)În cursul judecăţii,

instanţa administrează probe la cererea procurorului, a persoanei

vătămate sau a părţilor şi, în mod subsidiar, din

oficiu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale.

(3)Cererea privitoare la administrarea unor probe

formulată în cursul urmăririi penale sau în cursul

judecăţii se admite ori se respinge, motivat, de către organele

judiciare.

(4)

Organele judiciare pot respinge o cerere privitoare la administrarea

unor probe atunci când:

a)proba

nu este relevantă în raport cu obiectul probaţiunii din cauză;

b)se

apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie

obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă;

c)proba

nu este necesară, întrucât faptul este notoriu;

d)proba

este imposibil de obţinut;

e)cererea

a fost formulată de o persoană neîndreptăţită;

f)administrarea

probei este contrară legii.