Art. 99: Cazul mai multor capete principale de cerere

Art. 94 - Competența materială a judecătoriilor; Art. 95 - Competența materială a tribunalelor; Art. 96 - Competența materială a curților de apel; Art. 97 - Competența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție; Art. 107 - Competența teritorială generală; Art. 110 - Competența teritorială alternativă; Art. 112 - Competența teritorială exclusivă; Art. 39 - Dispunerea reunirii, disjungerea; Art. 40 - Cereri principale și accesorii; Art. 41 - Cereri incidentale; Art. 131 - Verificarea competenței; Art. 132 - Excepția de necompetență de ordine publică; Art. 133 - Excepția de necompetență de ordine privată; Art. 136 - Conflictul negativ de competență; Art. 137 - Conflictul pozitiv de competență; Art. 200 - Verificarea și regularizarea cererii

Articolul 99 din Codul de Procedură Civilă reglementează criteriile de stabilire a competenței instanței în cazul pluralității de capete principale de cerere deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată. Textul distinge între două ipoteze fundamentale, având ca scop evitarea fragmentării litigiilor și asigurarea unei bune administrări a justiției. Potrivit alin. (1), atunci când reclamantul a formulat mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze juridice diferite, lipsite de o legătură intrinsecă, competența se stabilește individual pentru fiecare pretenție în parte. Această regulă a individualizării impune o analiză distinctă a competenței (materiale sau teritoriale) pentru fiecare capăt de cerere. Consecința practică a acestei reguli este că, dacă unul dintre capetele de cerere este de competența unei alte instanțe, judecătorul va dispune disjungerea sa și își va declina competența corespunzător. Astfel, se asigură respectarea principiului legalității competenței. Alin. (2) introduce o excepție importantă de la regula individualizării, aplicabilă în situația în care capetele principale de cerere, deși distincte, sunt întemeiate pe un titlu comun, au aceeași cauză juridică sau, chiar având cauze diferite, se află într-o strânsă legătură. În aceste cazuri, pentru a evita pronunțarea unor hotărâri contradictorii și pentru economia procesuală, competența de soluționare a întregii cereri va fi atrasă de acea pretenție care, prin natura, valoarea sau obiectul său, atrage competența unei instanțe de grad mai înalt. Această dispoziție consacră principiul potrivit căruia, în prezența unei conexiuni strânse între pretenții, instanța superioară în grad va soluționa toate cererile, indiferent de competența pe care fiecare ar fi atras-o în mod individual. Legătura strânsă poate fi de fapt sau de drept, determinată de obiectul sau cauza cererilor, de identitatea părților sau de scopul urmărit.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.