(1)Dacă pentru formarea

loturilor sunt necesare operaţii de măsurătoare, evaluare

şi altele asemenea, pentru care instanţa nu are date suficiente, ea

va da o încheiere prin care va stabili elementele prevăzute la art. 984,

întocmind în mod corespunzător minuta.

(2)Dacă, în condiţiile

legii, s-au formulat şi alte cereri în legătură cu partajul

şi de a căror soluţionare depinde efectuarea acestuia, precum

cererea de reducţiune a liberalităţilor excesive, cererea de

raport al donaţiilor şi altele asemenea, prin încheierea

arătată la alin. (1) instanţa se va pronunţa şi cu

privire la aceste cereri.

(3)Prin aceeaşi încheiere,

instanţa va dispune efectuarea unei expertize pentru formarea loturilor.

Raportul de expertiză va arăta valoarea bunurilor şi criteriile

avute în vedere la stabilirea acestei valori, va indica dacă bunurile sunt

comod partajabile în natură şi în ce mod, propunând, la solicitarea

instanţei, loturile ce urmează a fi atribuite.