(1)Ori de câte ori există un

proces asupra proprietăţii sau altui drept real principal, asupra

posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinţei sau

administrării unui bun proprietate comună, instanţa de judecată

va putea să încuviinţeze, la cererea celui interesat, punerea sub

sechestru judiciar a bunului, dacă această măsură este

necesară pentru conservarea dreptului respectiv.

(2)

Se va putea, de asemenea, încuviinţa sechestrul judiciar, chiar

fără a exista proces:

a)asupra

unui bun pe care debitorul îl oferă pentru liberarea sa;

b)asupra

unui bun cu privire la care cel interesat are motive temeinice să se

teamă că va fi sustras, distrus ori alterat de posesorul său

actual;

c)asupra

unor bunuri mobile care alcătuiesc garanţia creditorului, când acesta

învederează insolvabilitatea debitorului său ori când are motive

temeinice de bănuială că debitorul se va sustrage de la

eventuala urmărire silită ori să se teamă de sustrageri sau

deteriorări.

(3)În cazul prevăzut la alin.

(2), partea care a obţinut instituirea sechestrului judiciar este

obligată să introducă acţiunea la instanţa

competentă, să iniţieze demersurile pentru constituirea

tribunalului arbitral sau să solicite punerea în executare a titlului

executoriu, într-un termen de cel mult 20 de zile de la data

încuviinţării măsurii asigurătorii.

(4)Nerespectarea dispoziţiilor

alin. (3) atrage desfiinţarea de drept a sechestrului judiciar. Aceasta se

constată prin încheiere definitivă dată fără citarea

părţilor.