Art. 95: Tribunalul
Tribunalele judecă:
1.
în primă instanţă,
toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor
instanţe;
*) Prin Decizia nr.
5/2022
, Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie admite recursul în interesul legii şi
stabileşte că, în interpretarea şi aplicarea unitară a
prevederilor art. 95 pct. 1, competenţa materială de soluţionare
a cauzelor având ca obiect obligarea pe temei delictual a pârâţilor la
achitarea daunelor materiale şi/sau morale pentru malpraxis, în
situaţia în care nu a fost urmată procedura reglementată de
dispoziţiile art. 679-685 din Legea nr. 95/2006, aparţine
judecătoriei.
*) Prin Decizia nr.
1/2023
Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie admite recursul în interesul legii şi
stabileşte că, în interpretarea şi aplicarea unitară a
dispoziţiilor art. 94 pct. 1 lit. h) şi k) şi art. 95 pct. 1 din
Codul de procedură civilă, tribunalul este instanţa
competentă material în ce priveşte soluţionarea cauzelor având
ca obiect cereri de constatare a caracterului ilicit al faptei care aduce
atingere unor drepturi nepatrimoniale, cereri întemeiate pe prevederile art.
253 alin. (1) lit. c) din
Codul civil
, atunci când acestea sunt formulate simultan cu cereri
întemeiate pe dispoziţiile art. 253 alin. (4) din
Codul civil
de a se
acorda despăgubiri pentru prejudiciul nepatrimonial cauzat care nu
depăşesc valoarea de 200.000 lei inclusiv.
2.ca instanţe de apel,
apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de
judecătorii în primă instanţă;
3.ca instanţe de recurs, recursurile declarate
împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii, care, potrivit
legii, nu sunt supuse apelului şi în orice alte cazuri expres
prevăzute de lege;
4.orice alte cereri date prin
lege în competenţa lor.
*) În interpretarea şi
aplicarea unitară a prevederilor art. 95, secţiile civile ale
tribunalelor sunt competente funcţional să soluţioneze apelurile
declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii asupra
contestaţiilor formulate împotriva executărilor silite pornite în
temeiul dispoziţiilor art. 260 din Legea nr.
207/2015
privind
Codul de procedură fiscală
, cu modificările şi completările
ulterioare.
Articole Conexe / Referințe
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriNotă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol