(1)La termenul de judecată,

instanţa va verifica dacă soţii stăruie în desfacerea

căsătoriei pe baza acordului lor şi, în caz afirmativ, va

pronunţa divorţul, fără a face menţiune despre culpa

soţilor. Prin aceeaşi hotărâre, instanţa va lua act de

învoiala soţilor cu privire la cererile accesorii, în condiţiile

legii.

(2)Dacă soţii nu se învoiesc asupra cererilor

accesorii, precum şi în situaţia în care unul dintre aceştia sau

ambii beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă

specială, instanţa va administra probele prevăzute de lege

pentru soluţionarea acestora şi, la cererea părţilor, va

pronunţa o hotărâre cu privire la divorţ, potrivit alin. (1),

soluţionând totodată şi cererile privind exercitarea autorităţii

părinteşti, locuinţa copiilor, contribuţia

părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a

copiilor şi numele soţilor după divorţ.

(3)Dacă va fi cazul, cu privire

la celelalte cereri accesorii instanţa va continua judecata,

pronunţând o hotărâre supusă căilor de atac prevăzute

de lege.

(4)Hotărârea

pronunţată în condiţiile alin. (1) este definitivă, iar

hotărârea pronunţată potrivit alin. (2) este definitivă

numai în ceea ce priveşte divorţul, dacă legea nu prevede

altfel.